Un CV bine scris și structurat poate fi un factor decisiv în obținerea unui loc de muncă. Cu atât de mulți candidați care aplică pentru aceeași poziție, este esențial să îți diferențiezi CV-ul ca să atragi atenția angajatorilor.
Scrierea unui CV poate fi o sarcină dificilă, dar cu o pregătire adecvată și o înțelegere clară a ceea ce caută recruterii, vei putea să creezi un CV convingător. În acest articol, îți vom arăta ce trebuie să conțină un CV excelent, cât și un model de CV, care să te ajute să îți pui în evidență experiența, educația și abilitățile, și care să îți crească șansele de a trece de screening și a obține interviul dorit.
Ce este un CV?
Un CV sau Curriculum Vitae este un document scris care prezintă informații despre experiența ta profesională, educație, abilități și realizări relevante pentru o poziție la care aplici. Este o parte esențială a procesului de aplicare pentru majoritatea locurilor de muncă, fiind folosit de angajatori pentru a evalua potențialul tău ca și candidat.
CV-ul este o sinteză foarte clară și la obiect a istoricului tău profesional, într-un format atractiv și ușor de citit. Este important să personalizezi fiecare secțiune în funcție de nevoile și cerințele angajatorului pentru a arăta de ce ești cea mai bună persoană pentru job.
Ce trebuie să conțină un model de CV
Pentru a-ți scoate mai bine in evidență calitățile, iată cum ar trebui să arate structura unui CV:
- Date de contact
- Descriere personală
- Experiență
- Educație
- Abilități
- Limbi străine
Fii primul care află despre ultimele poziții deschise în magazinele Veranda Mall!
Date de contact
Orice model de CV va începe cu datele de contact. Informațiile trebuie să fie relevante și actualizate, astfel încât angajatorul să poată lua legătură cu tine în mod facil și rapid. Acestea vor include:
- Nume și prenume. Trebuie să fie clar și ușor de găsit la începutul CV-ului.
- Orașul în care locuiești.
- Numărul de telefon. Un număr de telefon mobil este preferabil pentru a putea fi contactat în orice moment.
- Adresa de email. Trebuie să fie una profesională. Poți folosi formatul prenume.nume@gmail.com (ori alt furnizor de servicii de email preferat).
- Linkuri de prezentare relevante. De exemplu, către profilul LinkedIn sau portofoliul profesional. Asigură-te doar că informațiile de la acele linkuri sunt actualizate, corespund cu datele prezentate în CV și sunt relevante pentru jobul pentru care candidezi. Poți adăuga și link către site-ul personal dacă subiectele abordate fac sens pentru job și sunt prezentate în mod profesional, pentru a-ți arăta expertiza ori preocuparea pentru dezvoltarea carierei.
Fotografie
În ceea ce privește includerea unei fotografii în CV, părerile sunt împărțite, deși mai mulți recrutori consideră că nu este nevoie. În final, decizia îți aparține.
Dacă vei alege să incluzi o fotografie, ai în vedere că CV-ul este un document profesional, iar fotografia ta ar trebui să reflecte același lucru. Alege o fotografie recentă, de tip portret. Atunci când faci această fotografie, optează pentru un fundal într-o nuanță neutră și o ținută office casual în culori precum bleumarin, alb, negru sau bej.
Evită, așadar poze din timpul liber sau de la activități cu copiii ori familia. Acestea pot fi percepute ca lipsă de seriozitate și pot impacta în mod negativ șansele de a fi chemat la interviu.
Descriere personală și obiective
Când întocmesc CV-ul, mulți candidați se concentrează pe experiență și educație, însă secțiunea Despre mine este ceva ce te poate diferenția de restul aplicanților. Aceasta este un paragraf de 2-3 rânduri la începutul CV-ului menit să răspundă recrutorilor la întrebarea De ce să te alegem pe tine?. Este o propunere de valoare pe care trebuie să o scrii în așa fel încât să rezoneze cu așteptările lor. Aceasta include:
- Cine ești. Poți folosi titlul profesional de la ultimul job sau o sintagmă care surprinde experiența ta de lucru, cum ar fi „agent comercial”. Dacă nu ai mai lucrat până acum, poți folosi poziția ta în piața forței de muncă; de exemplu, „student” sau „profesionist entry-level” ori o sintagmă care să reflecte interesul tău profesional, precum „pasionat de marketing”.
- Abilitățile și realizările cheie care te califică pentru acea poziție.
- Obiectivul profesional legat de jobul la care aplici ori de industria de care aparține. Denotă încredere și dedicare, iar recrutorii caută persoane care știu ce își doresc pe plan profesional. Dacă nu ai experiență de lucru, scrie despre ce îți dorești să înveți. Dar dacă deja ai experiență de lucru peste medie, focusează-te pe realizări care să arate valoarea pe care le-o poți aduce.
Experiență profesională și reușite
Aceasta este poate cea mai importantă secțiune din CV, fiind o listă cu toate experiențele de lucru relevante pentru postul la care aplici, începând de la cea mai recentă. Poate include joburi sau alte tipuri de experiențe profesionale precum voluntariat sau stagii de practică. Rolul ei este să ofere un rezumat al activităților și responsabilităților avute în roluri anterioare, evidențiind realizările și competențele dobândite pe parcurs, care te recomandă pentru job.
Iată câteva sfaturi pentru cum să redactezi experiențele de lucru în CV pentru a te pune cât mai bine în valoare:
- Începe prin a face o listă cu toate experiențele și realizările tale relevante pentru postul la care aplici. Prin relevante, ne referim la acele experiențe în care ai îndeplinit responsabilități sau ai dobândit abilități care îți pot fi de folos la jobul pentru care candidezi. În funcție de vechime, poți include joburi, stagii de practică, experiențe de voluntariat, proiecte personale sau academice și orice alte proiecte sau activități care arată abilitățile tale profesionale.
- La fiecare experiență specifică numele companiei sau al organizației, titlul postului, perioada de angajare sau participare, o frază scurtă care să sumarizeze ce a implicat acel rol și o listă cu responsabilitățile cheie.
- Însoțește responsabilitățile de realizări. Nu este nevoie să fie extraordinare, ci pot fi exemple simple, dar care să arate capacitatea ta de adaptare și de depășire a obstacolelor pentru a-ți atinge rezultatele. Gândește-te dacă au fost situații în care a trebuit să te descurci cu resurse mai puține resurse; în care ai gestionat conflicte între membrii echipei ori cu furnizori sau clienți; în care ți-ai depășit targetul. De asemenea, nu ezita să menționezi și realizări ce au legătură cu munca remote, cum ar fi coordonarea echipei la distanță, care poate era chiar globală, lucrând deci pe fusuri orare diferite.
- Pe cât posibil, susține realizările cu cifre și statistici. De exemplu, poți spune că ai crescut vânzările cu 20% într-un an sau că ai gestionat cu succes un buget de 500.000 de RON. Pentru idei de numere pe care să le treci în CV, te poți folosi de indicatorii de performanță pe care le-ai avut la joburile respective.
Educație și formare
Scopul secțiunii de educație din CV este de a arăta angajatorului calificările tale și faptul că investești continuu în educația ta. La fel ca în cazul experienței profesionale, parcursul educativ trebuie să fie structurat în ordine cronologică inversă, începând cu cea mai recentă calificare obținută.
Pentru fiecare instituție de învățământ pe care ai absolvit-o, ar trebui să incluzi următoarele informații:
- Calificarea, domeniul sau subiectul studiilor
- Numele instituției
- Perioada în care ai frecventat instituția (data de început și data de finalizare)
- Orice realizări, premii sau distincții obținute în timpul experienței
Abilități cheie
Un CV bun va conține si o secțiune cu un top al abilităților relevante postului la care aplici, care să arate angajatorului că deții ceea ce ai nevoie pentru a avea succes în rol.
În selecția abilităților te pot ajuta cerințele din anunțul de angajare. Ai grijă însă să menționezi abilități pe care le-ai puteai susține prin exemple concrete la interviu. Dacă încă nu ai dobândit abilitățile necesare pentru jobul la care aplici, găsește unele similare care ți-ar putea fi de folos în îndeplinirea responsabilităților. Sau focusează-te pe abilitățile transferabile, acele abilități generice care sunt relevante în mai multe joburi sau domenii, ca de exemplu abilități de leadership, de negociere sau de rezolvare a problemelor.
Abilitățile se clasifică în:
- Abilitați profesionale (hard skills) sunt acele abilități tehnice pe care le-ai deprins în urmă experienței sau a unui curs care te pot ajuta in a-ți îndeplini sarcinile ce țin de job. Iată câteva exemple:
- Programare JavaScript
- SEO/SEM
- Tehnici de vânzări
- Introducerea datelor
- Excel
- Design UI/UX
- Negociere
- Social Media Marketing
- Editare imagini / video
- Email marketing
- Abilități personale (soft skills) sunt acele abilități care au legatură cu modul în care interacționezi cu persoanele din jur. Acestea sunt extrem de apreciate deoarece arată capacitatea ta de a-ți îndeplini taskurile în raport cu tine, cu echipa sau cu furnizorii/clienții. Recrutorii apreciază persoanele autonome, care se pot motiva și organiza fără prea mult ajutor din exterior. Printre cele mai căutate abilități personale se numără:
- Time management
- Managementul stresului
- Ascultare activă
- Flexibilitate / adaptabilitate
- Abilități de comunicare
- Abilități de lucru în echipă
- Inteligență emoțională și empatie
- Auto-motivație
- Răbdare
- Gândire critică și analiză
Acestea au fost doar câteva exemple de abilități personale și profesionale pe care le poți scrie într-un CV. Te sfătuim să te rezumi la 4-6 și să le grupezi pe categorii pentru ca angajatorii să le poată compara rapid cu nevoile lor. Poate fi ca mai sus sau în alt mod logic pe care ți-l permite selecția ta de abilități. De exemplu, abilități de comunicare sau abilități de personal management.
Limbi străine
Pentru majoritatea joburilor, să cunoști limba engleză la un nivel mediu a devenit o cerință obligatorie. Dar sunt multe cazuri, unde se cere și o doua limbă străină. Printre cele mai căutate se numără germana, spaniola, franceza și chiar și limbi mai complexe precum olandeza sau norvegiana. Iar în ultimul timp, și cele asiatice precum chineza, japoneza sau araba au devenit populare.
În cazul în care nu cunoști nicio limbă străină, nu include această secțiune. Altfel, iată sistemul de clasificare cel mai des întâlnit:
- Nativ – atins de persoanele care au crescut într-un mediu în care limba respectivă este limba maternă prin urmare, au o cunoaștere completă și naturală a acestei limbi.
- Începător – presupune abilitatea de a înțelege și de a folosi cuvintele și expresiile de bază în limba străină, dar încă există dificultăți în a comunica și în a folosi gramatica corect.
- Mediu – se referă la o capacitate mai avansată de a folosi limba străină, putând să comunici și să înțelegi complexitatea limbii, dar încă există anumite erori gramaticale și de pronunție.
- Avansat – implică o cunoaștere aproape de nivelul nativ al limbii străine, având capacitatea de a comunica în mod eficient și clar într-o varietate de situații și subiecte.
Pentru a îți evalua nivelul de cunoaștere a unei limbi străine, te poți baza și pe standardele recunoscute la nivel internațional, cum ar fi Cadrul ComuneEuropean de Referință pentru Limbi Străine (Common European Reference Framework for Language Skills (CEFR). Acest sistem împarte nivelul de cunoaștere în șase categorii (A1, A2, B1, B2, C1, C2), oferind o descriere detaliată a abilităților și a competențelor necesare pentru fiecare nivel din punct de vedere al scrisului, vorbirii, respectiv cititului.
- Cunoașterea limbii străine la nivel scris presupune capacitatea de a redacta texte coerente și corecte gramatical, respectând regulile de ortografie și de punctuație ale unei limbi.
- La nivel de vorbire se referă la cât de fluent și coerent poți conversa în limba respectivă.
- Nivelul de citit presupune capacitatea de a citi și a înțelege texte scrise în acea limbă.
Indiferent de sistemul de clasificare ales, dacă întâmpini dificultăți te poți evalua folosind teste standardizate, discutând cu un profesor sau cu un vorbitor nativ al limbii respective. Dacă dispui de un certificat de limbă precum Cambridge, YELTS sau TOEFL, nu uita să îl scrii în CV.
Informații suplimentare: hobby-uri, proiecte personale
La secțiunea Alte informații sau Informații suplimentare, incluzi hobby-uri și proiecte personale. La proiecte personale poți trece cărți pe care le-ai scris, cursuri pe care le-ai creat și le oferi via Udemy, un tool la care lucrezi și altele asemenea.
Nu este necesar să menționezi hobby-urile în CV, decât dacă acestea sunt relevante pentru job astfel încât să te diferențieze de ceilalți candidați.
Iată câteva exemple de hobby-uri care te-ar putea ajuta:
- Pasiunile creative precum fotografia, muzica sau pictatul te pot recomanda pentru joburi creative precum copywriter sau graphic designer.
- Sporturi de echipă cum ar fi handbal sau baschet sunt utile pentru rolurile care necesită lucru în echipă.
- Blogging-ul, vlogging-ul sau cititul te pot arăta că ai abilități potrivite pentru joburi în jurnalism sau în marketing. Include link către site-ul sau blogul tău ori către profilul de Goodreads dacă obișnuiești să lași review-uri.
- Jocurile video te pot ajuta să obții un loc de muncă în industria de gaming, pe partea de IT, project management, graphic design și nu numai.
- Jocurile de societate demonstrează că ți-ai dezvoltat abilități precum gândirea strategică sau gestionarea resurselor.
- Dezbaterile sunt hobby-ul ideal pentru joburile care implică gândire critică, rezolvare de probleme. Îți pot fi utile în vânzări, customer success.
La fel ca în cazul experienței de lucru, contează să fii cât mai concret și să specifici și realizările pe care le-ai avut, dacă este cazul. De exemplu, „sunt membru într-un club de dezbateri și particip la cel puțin 3 competiții anual”.
Un lucru de avut în vedere este că un hobby nu este același lucru cu interes. O activitate în care te implici activ (creezi, înveți, colecționezi, construiești ceva) este hobby. Interesele sunt lucruri despre care vrei să afli mai multe, care au potențialul de a deveni activități în care să investești timp. Este diferența între „uneori citesc despre teatru și merg la spectacole” și „sunt implicat într-un club de teatru și lunar fac parte spectacole”.
Fii primul care află despre ultimele poziții deschise în magazinele Veranda Mall!
Scrii sau nu referințe în CV?
Nu scrie referințe în CV decât dacă se cer în anunțul de angajare.
Numele și datele de contact sunt informații sensibile care trebuie împărtășite cu atenție din motive de confidențialitate și siguranță. Dar dacă îți sunt solicitate, ai grijă să confirmi cu persoanele pe care vrei să le treci ca referințe că sunt ok cu acest lucru. Altfel vor fi luați prin surprindere cu un telefon, mesaj sau mail, ceea ce poate fi inconfortabil.
Cum completezi CV-ul în funcție de nivelul de experiență
Un CV trebuie să conțină informații relevante despre parcursul tău profesional și educațional, indiferent dacă aplici pentru un post fără experiență/entry-level, unul de nivel mediu sau unul care necesită o vastă experiență. Cu toate acestea, informațiile pe care le vei alege și modul în care le vei redacta vor varia în funcție de cât timp ai lucrat în roluri semnificative pentru jobul pentru care candidezi.
Iată câteva recomandări pentru cum să-ți întocmești CV-ul în funcție de nivelul de experiență:
Model de CV pentru persoane fără experiență profesională
Nu te speria dacă nu ai experiență ori ești la început de drum. Există metode prin care îți poți plia CV-ul pe jobul pentru care aplici, folosindu-te de activitățile în care te-ai implicat deja. Cheia este ca în orice moment, să te focusezi pe abilitățile dobândite, în special pe cele transferabile, și să scoți în evidență dorința de a învăța și a te dezvolta din punct de vedere profesional. Iată ce informații să treci în CV și cum:
- Obiectivul profesional – ce îți dorești să realizezi în carieră, dorința de învățare, ce valoare poți aduce companiei.
- Educație – școala sau universitatea, diplomă obținută, specializarea, media generală, premii sau recunoașteri.
- Cursuri de la facultate, de formare sau calificări relevante.
- Experiența de voluntariat.
- Abilități cum ar fi cunoștințe de limbi străine, competențe digitale sau de comunicare.
- Experiența Work and Travel.
- Activitatea în organizații studențești.
- Internshipuri.
- Stagiul de practică.
Model de CV pentru persoanele cu nivel mediu de experiență
Nivelul mediu se referă la o experiență de lucru de minim 2-3 ani. Iată ce să ai în vedere dacă te numeri printre acești aplicanți:
- Evidențiază skill-urile medii spre avansate – elimină din lista skill-urile foarte de bază precum Microsoft Word.
- Alege 4-6 competențe pe care să te focusezi.
- Folosește cuvinte care reflectă nivelul de experiență atât în responsabilități, cât și în realizări – „am coordonat echipe cu 5-8 membrii”, „am realizat strategii de marketing pentru cei 5 clienți din portofoliu”, „am generat venituri în valoare de 1 milion de lei în 2 ani”, „am depășit targetul de vânzări cu 10%”.
- Pune în evidență ariile în care ai expertiză.
- Lasă secțiunea Educație la finalul CV-ului.
Model de CV pentru 15+ ani de experiență
Când ești de foarte mult timp în câmpul de muncă, ai grijă să selectezi experiențele și abilitățile care să reflecte acest nivel de senioritate. Cu alte cuvinte:
- Precizează joburile relevante avute în ultimii 10 ani.
- Dacă ai ocupat și alte pozițiile semnificative cu mai mult de 10 ani în urmă și vrei să le treci în CV, precizează doar compania, perioada și poziția.
- Dacă ai deținut mai multe funcții la aceeași companie, descrie-le separat, fiecare cu sumarul de început, responsabilități și realizările ei.
- Focusează-te mai mult pe rezultatele obținute decât pe abilități și educație.
CV-ul Europass
CV-ul Europass este un model de CV recunoscut la nivelul Uniunii Europene. Conține toate secțiunile care se regăsesc și în CV-ul obișnuit discutat mai sus – date personale, educație, experiență profesională, abilități și competențe lingvistice. Diferența este că formatul este standardizat și nu îl poți personaliza (adăuga, scoate sau reordona secțiuni) în funcție de nevoile și preferințele tale. Dar este intuitiv și ușor de utilizat, ceea ce face că procesul de completare să fie mai rapid și mai eficient.
Poți folosi CV-ului Europass pentru a aplica la orice job din sectorul public sau cel privat atât în România, cât și în Uniunea Europeană. În cele mai multe cazuri, instituțiile publice cer să aplici cu acest model de CV.
CV-ul Europass poate fi completat online aici și poate fi descărcat în mai multe formate, inclusiv PDF, Word și XML, ceea ce îl face ușor de partajat și distribuit.
Alte sfaturi pentru a realiza un CV de angajare bun
Iată câteva recomandări care să te ajute în scrierea CV-ului perfect:
- Alege fonturi și dimensiuni clasice. Optează pentru un font simplu, lizibil care să nu pună în dificultate angajatorul cum ar Arial, Helvetica, Times New Roman sau Tahoma. Din punct de vedere al dimensiunii, folosește fonturile de 11/12 pt, respectiv 14/16 pentru numele tău și numele secțiunilor.
- Folosește un design simplu și profesional. Un CV bine structurat și vizual atractiv poate lăsa o impresie pozitivă angajatorilor. Orientează-te către un design modern, profesional și ușor de parcurs, fără a fi încărcat. Poți deveni creativ în cum organizezi informația în Word, sau poți folosi instrumente precum Canva care au o ofertă generoasă de modele de CV-uri pe care le poți folosi.
- Optează pentru simplitate. Dincolo de design și font, felul în care scrii informația contează la fel de mult. Ușurează munca recrutorului, iar CV-ul se bucură de mai multă atenție. Pentru asta, asigură-te că descrii doar joburile și responsabilitățile relevante scurt și concis. Folosește propoziții scurte sau fraze care nu depășesc două rânduri.
- Folosește cuvinte simple, familiare și cuvinte cheie pentru rol (regăsite în anunțul de angajare).
- Descrie experiențele cu verbe de acțiune. De exemplu, înlocuiește „m-am ocupat cu” sau „am fost responsabil de” cu „am realizat”, „am obținut”, „am crescut”. Acestea sunt cu atât mai indicate atunci când îți prezinți rezultatele – folosește „am crescut vânzările cu 10% prin negocierea a două contracte noi” în loc de „am fost responsabil de creșterea vânzărilor”.
- Personalizează CV-ul pentru fiecare job la care aplici. Adaptează conținutul CV-ului la cerințele și nevoile angajatorului pentru poziția la care aplici. Denotă interes și seriozitate. De exemplu, dacă angajatorul caută un inginer software cu cunoștințe de programare C++, include această competență în secțiunea de competențe cheie. Dacă aplici pentru un job în vânzări, adaugă realizările specifice, precum atingerea sau depășirea targeturilor, în cifre sau procente. Dacă aplici pentru un job în marketing arată-ți abilitățile în analiza de date și în utilizarea instrumentelor de marketing, cum ar fi Google Analytics sau platforme de social media.
- Scoate-ți în evidență realizările. În loc să te concentrezi doar pe responsabilitățile pe care le-ai avut în trecut, încearcă să subliniezi realizările tale profesionale și impactul pe care l-ai avut asupra companiilor sau a proiectelor la care ai lucrat.
- Păstrează CV-ul în una maxim două pagini. Recrutorii trebuie să treacă prin foarte multe CV-uri în etapa de screening și nu au timp să parcurgă documente lungi pentru a identifica informațiile care îi interesează. Așa că ajută-l să vadă exact ceea ce vrei tu să sară în evidență, încercând să nu scrii mai mult de două pagini. Două pagini sunt mai mult decât suficient pentru a scrie concis doar despre lucrurile relevante pentru jobul la care aplici.
- Scrie CV-ul în limba în care a fost redactat anunțul de job. Și, foarte important, dacă CV-ul va fi în limba română, evită să folosești termeni în engleză pentru care avem echivalent în DEX – pe scurt, folosește o singură limbă. Cât despre diacritice, nu există o regulă, deși unii recrutori consideră că dau un plus de seriozitate și profesionalism unui CV.
- Corectează greșelile din CV. După ce ai redactat CV-ul, mai aruncă un ochi pe el pentru a te asigura că este scris corect din punct de vedere gramatical și că nu conține erori de ortografie sau de punctuație.
- Descarcă CV-ul în format PDF. Versiunile Word pot diferi și există riscul să îți înlocuiască diacriticele sau să nu afișeze textul așa cum l-ai formatat. Nici formatele png sau jpg nu sunt indicate deoarece unii recrutori folosesc sisteme de scanare a textului în etapa de screening.
- Fii sincer. Extrem de important. Toate informațiile pe care le treci în CV trebuie să fie adevărate și să poată fi verificate cu ușurință de către recrutor.
Iată și ce să NU faci atunci când îți completezi CV-ul:
- Nu oferi informații personale sensibile. Detalii cum ar fi informații despre orientarea sexuală, religie, afiliere politică sau statutul marital pot fi considerate irelevante pentru job și pot chiar duce la discriminare.
- Nu oferi informații de contact inutile. Nu este necesar să incluzi adresa ta de domiciliu sau alte informații personale inutile. Numărul de telefon și adresa de email sunt suficiente.
- Nu scrie despre experiențe profesionale nesemnificative.Dacă ai avut mai multe job-uri sau ai o experiență vastă, este important să te asiguri că menționezi doar acele job-uri care sunt relevante pentru poziția pentru care aplici. Astfel, vei putea atrage atenția angajatorului asupra experienței tale relevante și importante pentru job.
- Nu folosi clișee sau jargon. Evită să folosești cuvinte precum „spirit de echipă”, „atenție la detalii” sau „muncitor”. Sau le poți folosi, dar dacă sunt urmate de realizări concrete, de cifre. Nu te va ajuta nici jargonul. CV-ul trebuie să fie ușor de înțeles de oricine, fără a avea studii de specialitate.
- Nu folosi expresii cu conotație negativă. Nu include fraze sau expresii care nu te pun într-o lumină pozitivă precum Nu am experiență în acest domeniu, Nu am avut mult succes, Am fost concediat, etc.
Model simplu de CV completat
Iată mai jos un exemplu de CV simplu pentru nivel de experiență mediu, în care am aplicat toate sfaturile enumerate până acum. Te poți folosi de această structură pentru a aplica la orice job îți dorești.
Tu pentru ce job vrei să-ți faci CV-ul?
Un CV bine structurat și adaptat poziției dorite poate face diferența în procesul de selecție și îți poate deschide ușa către jobul mult dorit. Pe platforma Job’Or, ai acces la o gamă largă de joburi din sectorul retail, la care poți aplica cu ușurință cu CV-ul realizat. Aruncă un ochi pe locurile de muncă disponibile și nu ezita să te folosești de noul CV pentru a aplica!
Fii primul care află despre ultimele poziții deschise în magazinele Veranda Mall!