Dacă ai nevoie să te relaxezi după o zi plină sau doar vrei să te distrezi, ai ajuns în locul potrivit. Astăzi îți recomandăm cele mai bune și noi filme de comedie de văzut neapărat în 2023.
Indiferent că te dai în vânt după comedii animate sau de groază, comedii de acțiune și aventură ori povești amuzante cu un substrat emoționant, lista de recomandări pe care ți-am pregătit-o le conține pe toate.
1. Un bărbat pe nume Otto
Gen: Comedie, Dramă
Data lansării: 13 ianuarie 2023
Din topul filmelor de comedie din 2023 nu poate să lipsească Un bărbat pe nume Otto, o ecranizare pe cât de amuzantă, pe atât de profundă și plină de lecții. Bazat pe bestsellerul nr. 1 din New York Times, A Man Called Ove de Frederik Backman, filmul promite să ilustreze cum, deși bătrânețea este considerată o perioadă dificilă, totul se poate schimba în doar câteva luni.
Lungmetarjul spune povestea unui bărbat de 59 de ani care a rămas văduv, iar critica excesivă la adresa vecinilor și nemulțumirea i-au devenit cei mai buni prieteni. Morocănos mai tot timpul și dornic ca toată lumea să-i împărtățească spiritul justițiar, Otto decide că cea mai bună variantă este să moară. Cum socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg, noii vecini, anume un culplu cu două fetițe, ajung să-i schimbe percepția despre viață, reamintindu-i de ce merită trăită.

Cu o distribuție de zile mari în care Tom Hanks îl interpretează pe simpaticul Otto, acest film promite a fi o comedie amuzantă și emoționantă despre prietenie, sentimente autentice, pierdere, dar nu în ultimul rând despre viață. Cine s-ar fi gândit că noii vecini pot deveni o a doua familie?
Dacă vrei să urmărești și tu povestea impresionantă a unui bărbat pe nume Otto, atunci te așteptăm la CINEMAX Veranda pentru a te bucura alături de cei dragi dde un film pe cinste.
2. Taximetriști
Gen: Comedie
Data lansării: 20 ianuarie 2023
O altă ecranizare care te va face să guști pe deplin din umorul pur românesc, de această dată, este comedia Taximetriști. Cu Alexandru Ion, Cosmin Nedelcu (Micutzu), Rolando Matsangos și Monica Bârlădeanu în rolurile principale, acest film te va purta într-o lume plină de ironie autohtonă, în care a fi taximetrist e mai interesant decât ai crede la o primă vedere.
Liviu și Lică sunt doi taximetriști care, deși sunt foarte diferiți, împărtășesc un țel comun: de a câștiga un ban cinstit până vremurile mai bune le vor surâde. Însă cursele lor se dovedesc a fi un adevărat carusel de emoții și peripeții, dată fiind și diversitatea clienților. De la tineri petrecăreți și corporatiști, la vedete, DJ și chiar interlopi, această ecranizare satirizează societatea și tipologiile de oameni, care măcar o dată au călcat pragul unui taxi.

Cei care merg adesea cu taxiul cu siguranță au dat la un moment peste un Lică, taximetristul bun la toate, pentru care bacșișul nu este o opțiune. Ori, dacă ai avut noroc, ai dat peste un Liviu, pentru care politețea și împlinirea sufletească sunt mai importante decât aproape orice.
Dacă vrei să râzi cu poftă la o comedie condimentată cu fapte și glume ancorate în realitate, atunci ia-ți prietenii și vino la CINEMAX Veranda. Nu doar că te vei distra pe cinste la una dintre cele mai bune comedii românești, ci vei ajunge să te întrebi dacă toți mergem cu aceiași taximetriști.
3. Si dragostea unde e?/What’s love got to do with it?
Gen: Comedie, Romantic, Dragoste
Data lansării: 27 ianuarie 2023
Dacă îți plac comediile romantice, atunci avem o veste bună pentru tine: Și dragostea unde e? este o ecranizare care-ți va reaminti că iubirea nu ține cont de cultură sau alte detalii, ea pur și simplu se întâmplă.
Această peliculă spune povestea unei tinere britanice pe nume Zoe, care în dorința de a-și găsi iubirea vieții recurge la metode moderne, anume aplicațiile de dating. Acestea se dovedesc a fi complet inutile, iar dragostea adevărată devine un concept din ce în ce mai îndepărtat pentru tânăra documentaristă. Nici pentru Kazim, prietenul ei din copilărie, lucrurile nu par să fie promițătoare, optând pentru o căsătorie „aranjată”, cu o frumoasă mireasă din Pakistan. Cei doi încep să înțeleagă că dragoste există și apare atunci când te aștepți mai puțin.

Ansamblul multicultural de actori este unul de vis și include actori precum Lily James (cunoscută pentru rolurile sale din Cinderella și Rebecca), Shazad Latif, Oliver Chris și Nosheen Phoenix. Acest film nu doar că te va purta pe meleaguri străine cu fiecare scenă și replică, ci îți va reaminti că totul este posibil dacă îți dorești ceva cu adevărat.
Ca să afli despre ce este vorba, nu uita să-ți rezervi un loc la CINEMAX Veranda la una dintre cele mai frumoase comedii de dragoste din acest an!
4. You people/Oamenii astia
Gen: Comedie, Romantic
Data lansării: 27 ianuarie 2023
Printre comediile bune de văzut într-o seară relaxantă cu prietenii sau cu partenerul se numără și Oamenii aștia, un cocktail savuros în stil american despre iubirea modernă, familie, conflicte culturale, așteptări sociale și diferențe dintre generații.
Un el și o ea se îndrăgostesc iremediabil, însă diferențele culturale, sau mai bine zis de culoare, par a fi o adevărată problemă pentru părinții fiecăruia. Discuțiile despre istorie par a fi un prilej de ceartă, mesele în familie seamănă cu un câmp de luptă, iar relația celor doi un subiect controversat.

Din distribuția acestei comedii romantice fac parte actori cunoscuți, cum ar fi Eddie Murphy, Julia Louis-Dreyfus, Andrea Savage și nu în ultimul rând, Jonah Hill, cunoscut pentru rolul său din Lupul de pe Wall Street. Filmul este regizat de Kenya Barris, care are în portofoliul său și alte filme populare, precum A Boy. A Girl. A Dream. și Shaft.
Dacă vrei să vezi astfel de comedii de top potrivite pentru romanticii incurabili, urmărește pagina de Facebook și programul CINEMAX Veranda!
5. Ramon
Gen: Comedie
Data lansării: 3 februarie 2023
În ultima vreme producătorii români ne-au surprins cu o serie de filme de comedie reușite, iar cea mai nouă ecranizare, Ramon, nu face excepție în materie de umor și voie bună.
Ramon este un bărbat simplu la prima vedere, pasionat de viticultură și dornic să-și găsească iubirea vieții. Pentru a înâlni fata visurilor, acesta decide să se mute în București, însă viața în capitală devine mai complicată decât s-ar fi gândit. Ramon devine suspectul principal în cel mai mare jaf al secolului – furtul unui tablou în valoare de 50 de milioane de euro. Astfel, misiunea lui principală, aceea de a-și găsi sufletul pereche, este dublată de faptul că trebuie să găsească tabloul lipsă.

Personajul principal este interpretat de nimeni altul decât Pavel Bartoș, fiind acompaniat de numeroase nume celebre din showbizz-ul românesc, printre care Smiley, Carmen Tănase, Elvira Deatcu, Andrei Șelaru (Selly) și Marius Damian.
Scenariul este scris de însuși Pavel Bartoș și Anghel Damian, totul fiind transpus sub atenta îndrumare a regizorului Jesús del Cerro. Dacă vrei să râzi copios în timp ce urmărești una dintre cele mai bune comedii românești ale acestui an, te așteptăm la CINEMAX Veranda. Aici distracția e garantată, iar voia bună asigurată.
6. Ouăle, francezii și ardelenii
Gen: Comedie
Data lansării: 17 februarie 2023
Din categoria filmelor de comedie românești, care vor să readucă în atenția publicului umorul de altădată și tradițiile de mult uitate face parte și cea mai nouă creație semnată de Tudor Botezatu – Ouăle, francezii și ardelenii sau PUP-O MĂ!3.
Pelicula îl are în prim-plan pe Tică, un ardelean de la țară ajuns într-un punct critic al existenței. Frații îl păcălesc că la vârsta lui ori se însoară ori înnebunește, de aceea trebuie să sărute o fată de Ziua Lânii. Conform tradiției, dacă în această zi de sărbătoare săruți o fată îți va merge bine pe toate planurile. Și pentru că viața nu poate fi mereu simplă, o franțuzoaică de origine română pe nume Lorette îi face zile fripte tânărului bărbat, un preot începe să-și dea cu părerea, iar un grup de fete frumoase de la Untold ajung în curtea lui Tică.

Cosmin Seleși, Alin Panc și Kristina Cepraga unt doar câțiva dintre actorii care s-au alăturat acestui proiect, ce promite să le aducă zâmbetul pe buze chiar și celor mai sceptici spectatori. Și pentru că filmele bune întotdeauna se văd mai bine pe un ecran uriaș, te așteptăm la CINEMAX Veranda pentru a savura alături de cei dragi una dintre cele mai haioase comedii românești ale momentului.
7. Asterix & Obelix: The Middle Kingdom/Asterix & Obelix: Regatul de mijloc
Gen: Comedie, Aventuri, Familie
Data lansării: 24 februarie 2023
Dacă filmele cu efecte speciale strecurate printre replicile amuzante și elementele neașteptate sunt printre preferatele tale, atunci pelicula Asterix & Obelix: Regatul de mijloc este pentru tine.
De această dată, cei doi războinici neînfricați ajung pe meleagurile Chinei, în perioada anilor 50 î.Hr. După ce Împărăteasa Chinei tocmai a fost întemnițată în urma unei lovituri de stat, fiica sa apelează la Asterix și Obelix pentru a-și salva mama și a-și elibera țara. Înzestrați cu o forță supraomenească datorită poțiunii lor magice, cei doi acceptă noua provocare, dând startul unor noi aventuri care cu siguranță te vor ține cu sufletul la gură, pe toată durata filmului.

Din distribuția acestei comedii fac parte actori de calibru precum Vincent Cassel, Marion Cotillard, Guillaume Canet, Gilles Lellouche, dar și nume grele din fotbalul internațional, precum Zlatan Ibrahimovic. De-abia așteptăm să-i revedem pe cei doi războinci ce au cucerit copiii și adulții din întreaga lume, într-o nouă ecranizare de succes.
Și pentru că astfel de momente merită împărtășite, te așteptăm la CINEMAX Veranda alături de prieteni sau familie, ca să vă distrați la unul dintre cele mai reușite filme de comedie și aventură din 2023!
8. Murder Mistery 2/Vacanță criminală 2
Gen: Acțiune, Comedie, Crimă
Data lansării: martie 2023
Dacă te afli printre admiratorii simpaticului cuplu Spitz, care a reușit să transforme o crimă într-un adevărat comic de situație, atunci avem o veste bună: cei doi revin pe marile ecrane într-o ecranizare de zile mari, anume Vacanță criminală 2.
Acum că Audrey și Nick sunt detectivi cu normă întreagă, cei doi decid să-și creeze propria agenție de supraveghere și investigații. Cu toate că afacerea nu pare a fi una de succes, un nou caz le acaparează atenția: prietenul lor, Maharaja, este răpit de la propria nuntă. Prinși în mijlocul unui caz de o asemenea anvergură, celor doi nu le rămâne decât să-și pună în practică abilitățile excelente de detectivi și să pornească pe urmele răufăcătorilor.

Pe lângă Jennifer Aniston și Adam Sandler, îi vei mai vedea pe Mark Strong, Tony Goldwyn și Mélanie Laurent, printre alte staruri de la Hollywood. Deși trailerul se lasă așteptat, simplul fapt că filmul este regizat de Jeremy Garelick, iar scenariul scris de James Vanderbilt, ne confirmă că umorul va fi la înălțimea scenelor de acțiune, de la un capăt la altul.
Așadar, nu aștepta spoilerele de pe net. Vino la CINEMAX Veranda, să urmărești în premieră una dintre cele mai așteptate comedii de anul acesta!
9. Asistentul vampirului/Renfield
Gen: Comedie, Fantastic, Horror
Data lansării: aprilie 2023
Dacă ești în căutarea unui film de comedie total atipic, în care umorul negru și suspansul te animă încă din primele secvențe, atunci trebuie să adaugi neapărat pe listă și Asistentul vampirului.
Pelicula ne poartă pe urmele lui Renfield, consilierul loial, dar care a ajuns la capătul puterilor al celui mai celebru vampir al tuturor timpurilor, Dracula. Cu toate că l-a slujit cu devotament timp de secole, fiind forțat să-i procure acestuia mâncare, sa-i suporte toate capriciile și să onoreze cerințele, Renfield simte nevoia sa iasă din această relație „toxică” pe care o are cu șeful lui. Dacă va reuși să-i spună nu Prințului Întunericului fără să regrete alegerea făcută, rămâne de văzut.

Printre membri distribuției se regăsesc actori celebri, rolul principal fiind interpretat de Nicholas Hoult, cunoscut și pentru cea mai recentă apariție a sa în Meniul, Nicolas Cage, Ben Schwartz și Shohreh Aghdashloo. Scris de Ryan Ridley, cel care a așternut povestea unor ecranizări de mare succes, precum Rick and Morty și The Wastelander, filmul promite să ne ofere o doză de umor inteligent, aseozonat cu elemente înfricoșătoare și de acțiune.
Dacă vrei să vezi astfel de comedii de top potrivite pentru adolescenți și adulți, urmărește pagina de Facebook și programul CINEMAX Veranda!
10. Barbie
Gen: Comedie, Fantastic, Aventură
Data lansării: 2 mai 2023
Printre cele mai așteptate comedii fantastice, numai bună de vizionat pentru a evada din stresul cotidia, se numără și Barbie. Această ecranizare cu origini utopice își propune să abordeze tema perfecțiunii dintr-o cu totul altă perspectivă, una mai umană și ancorată în realitate.
De această dată, celebra păpușă consacrată drept un reper de frumusețe, capătă forma unei persoane reale, ce trăiește într-un tărâm aproape perfect. Cu toate că Barbie are tot ce și-ar putea dori cineva, aceasta ajunge să se confrunte cu o criză existențială. Iubirea dintre ea și Ken e pusă sub semnul întrebării, iar întreaga ei viață pare a fi o minciună colorată frumos.

Acest musical autohton, în care talenta Margot Robbie interpretează rolul lui Barbie, iar Ryan Gosling joacă rolul lui Ken, te va face să privești dintr-un alt unghi ideea de perfecțiune, dar și teme primordiale precum viața, iubirea, relațiile și prietenia.
Pentru că astfel de momente merită împărtășite, te așteptăm la CINEMAX Veranda alături de familie sau prieteni, pentru a vă delecta cu unul dintre cele mai intrigante filme de comedie și fantezie din 2023!
Tu ce comedii bune plănuiești să vezi în 2023?
Acestea sunt doar câteva dintre filmele de comedie faine de văzut în cinematografe în perioada următoare – sperăm să te fi convins să le dai o șansă.
Pentru și mai multe pelicule așteptate cu sufletul la gură de cinefili, citește și lista noastră cu recomandări de filme noi și bune. În plus, dacă vrei să mergi cu prichindelul la cinema, avem și un top al celor mai deosebite filme pentru copii. Iar dacă stai în zona Obor, te așteptăm să vezi proiecțiile chiar la CINEMAX Veranda!